E din ce in ce mai mult si te prinde. E bine. Iti pulseaza carotidele frenetic, ametesti, te abandonezi dincolo de ceea ce credeai, curgi, te reversi, te-acumulezi, iarasi, implozii delirante, alunecare sordida, parfumata, spre orizontul pe care l-ai inrevazut ieri, rostogolire fara sens, mai bine ca nu-l stii. Lasa sa se-ntample. Ai sa pricepi mai tarziu.
Sugestia ploii si temele perimate-ale schimbarii perpetue te-au ros pe dinauntru. Ca forma, ai ramas acelasi, si-acum? Te-agati ca o iedera scrobita de ce-a ramas si-astepti ziua cand vei calca peste ape. Dicteu automat. N-are rost. Preschimba-ti solzii in piele si uita-ti branhiile-n ape, deschide ochii-n ceata tare-a diminetii. Prea afectat, pedant, emfatic. Esti tu. Doar o axa, restul se schimba, restul vine si pleaca. Ai obosit.
Acum, reconstruieste-ti imaginea dicroma si spune-ti pe cine vezi in undele maligne. Scapa de transa. Esti acolo, doar tu, te-ai dezobisnuit sa te auzi, te confunzi cu tot vacarmul de fundal, cu toate paiatele ce-ti salta ipocrit si-obscen pe umeri, cu balansul continuu intre maine si ieri, cu sunetul filtrat prin zapezile aspre, cu iluzia valului, topindu-se-n lanuri si gustul bobului de grau, scrasnind intre dinti, vitros, alcalin si varatec.
Ai uitat ca acolo esti tu. Reincarca-ti prastiile, aduna-ti povestile, incaleca-ti betele si sari-ti atele si corzile si transforma-ti dovlecii in calesti fermecate si numara-ti petalele, decimand populatii de margarete, intreaba-ti sansa si starneste-ti anemonele, din adancul oceanelor, cutremura-ti calea spre reintoarcere.

Cand bati cu degetul in carapace,
suna sec,
a cochilie parasita,
a copac gaunos, a sambure
dezgropat de ploaie si purtat de vant,
printre ecouri fara casa.
De-asta nu-ndraznesti sa-ti intinzi radacini
dincolo de carapace,
de-asta-ti picura-n somn
cate-o scanteie de potcoava,
peste urmele-adanci ale carutei cu coviltir,
de-asta se-mbacseste matasea rochiilor
tinute in cufere de-arama,
de-asta se-aude cum pleci, fredonand,
printre conuri de brad,
printre aschii de pin,
semanate pe taisul albastru.

Timpul iti trece impersonal,
ca o boala a copilariei:
uiti ca l-ai avut vreodata.
Te vindeci la fel de firesc pe cat te-ai imbolnavit
si-n urma se lasa tacere moale
ca-ntr-un fruct prea copt.
Peste puntea ciobita ce-ai trecut
au rasarit diminetile si-au apus ploile,
rand pe rand, nici multe, nici putine,
cat sa-ncapa-ntr-o ciutura
pe care s-o poti duce pe umeri.
Dupa-amiezile cu prieteni
le-ai legat in snopuri,
verile le-ai cosit cu taisuri,
caii i-ai adapat, fantana ai lasat-o in urma,
reflectand norii cu forme ciudate si schimbatoare.

Se-ntamplase.
Isi simtea venele-mpreunandu-se-n spasme, orbitele-n implozie spontana, timpanele perforate de ace si roase incet de tacere, valuri de foc, rostogolindu-se tanatic pe trahee, ghiare-nfipte-n ceafa la orice miscare si totul atat de ritmic si totul in vartej, scrasnetul pietrelor sub greutatea trupului zdrobit, plesnete lucioase de bici, sapand in carnea arsa, ambra risipita-ntre ruinele fumegande, ecouri fara sens ale zborului spre mai departe, spre dincolo, spre orice-ar fi - care tot trebuia sa se-ntample.
Nu se mai aude nici licarirea-n balans a ritualurilor fade. Nu mai pleaca nici o cometa spre-nceputuri. Nu mai stie nici unde-a rasarit, nici de ce, nici macar daca. Serenitate neagra ca seva taisului de lance. E frig, se-agata liane de umbra gregara pe lespezile grele. Lasa, in noaptea ce vine, luna nu va mai fi plina. In noaptea ce vine, umbra va fi, deci, mai mica. Asa se mai intampla... si-acum se-ntamplase.

Simti cum se-ntorc libelule mici si-albastre spre genele tale aproape-adormite. Ai ochi-ntredeschisi, clipesti imperceptibil, codat, sa cerni praful de ambra si aroma de-acum o vara.
Treci farama cu farama prin sita, te-opresti ca o moara de vant, la rastimpuri, amenintata de-o lance si de-un caltor ce-si cauta Dulcineea. Apoi, macini iarasi, placid, amintiri despre pamanturi crestate, ganduri sucite, cai adapati cu solstitii inegale, frunze dungate-n nervuri de poveste, poduri de-nceput si poduri de sfarsit si fulgere-necate-n ape si drumuri de trefla aratate-n cartile soioase si plaje batute de vantul prea rece si parcuri de care n-ai aflat niciodata, cu havuzuri pline de pesti rosii si tuneluri batrane, sapand carare-ntre tine si "maine" si dealuri curate cu vii si apusuri calde si-ntotdeauna ceea ce-a fost si ceea ce va fi intr-un discret dute-vino de raspunsuri pe care nu le-astepti, intr-un labirint de deja-vu-uri colorate, intr-un desis de arabescuri din care incerci sa-ntelegi ce-i al tau si ce e doar poveste, dar firul iti scapa des, se-nnoada, se upe, se-agata...uneori, ti-e bine, daca nimeresti si alte fire, daca le simti pe-aproape...fie si iluzie, ce daca aimai aruncat zarurile astea o data? Alteori, ti-e lehamite sa tot alergi dupa un capat...si se-ntampla sa-ti para c-ai prins alt fir din urma si ca nu seamana cu ce-a fost si ce voiai sa fie, ca nu-i al tau, e-al altuia, tie-si-l sanatos...acuma, daca-l apucasi...si iar se-nnoada si se rupe si te zgarie-n palma...asa-i, daca l-ai vrut de matase...
Toate astea le cerni si le macini si le-aduni si le semeni printre genele-mpreunate, sorbind taietura aspra a trunchiului pe care te-ai asezat, o clipa, sa respiri.

Stergerea istoriei

Se-nseninasera grunjii stafiditi ai statuilor,
Sub ploile netede, oarbe si caste,
Flamande de timp si schimbare.
Izgoniti din trecut, curenti repezi de sare
Lasau copite albastre pe urmele fade.
Sugestia urmei se-adancea tot mai tare,
Golind campul de maci,
Iscodind cumpana arsa.
Si-apoi, macabre stoluri de pene fara corp
Se-ncolaceau pe cristalinul stors, opac si putred,
Psalmodiind vetuste revolutii.
Din vuietul lor gol si-empatic,
Strapuns de fosnete murdare,
Cadelnita monoton glasul schimbarii,
Sortindu-si alte echinoctii si morminte.
In urma coaselor turnate-n cupru,
Pietele se-aratau verzi ca-ntr-o boaba de strugure,
Taindu-si drum spre campie,
Acum mai neteda ca niciodata.

E-un drum lung, ai s-ajungi la final cu palmele-negrite si calcaiele crapate, cu buzele arse, camasa-n zdrente si parul naclait de praf si-amintiri.
E-o carare-mpletita din ceasuri stinghere, din iluzia ca mergi mai departe, din labirinturi cu sens unic si haturi patate de spuma cailor repezi. Si mai departe, mai departe, incerci s-ajungi din urma ce-ai fost, zi dupa zi, s-aduni petalele de mar scuturate prematur, sa-mpaturesti curcubeul si-aurora in cerul tau cu stele multe si-abandonate-n constelatii pagane.
Mai scoti, din cand in cand, din san, mici suveniruri, parca din alt drum, din alta cale-ngenuncheata in hazard si sete de-nceput: conuri de brad adanc adormite-n aroma lor de rasina cleioasa, funigei rataciti prin padurile-albastre, coji amarui de portocale, nisip scuturat din scoicile-ncarligate, din algele-nnegrite si tridentul parasit de credinta, licurici leganati de unde sonore, cascade flamande de timp si de soare, polen si praf de pe-aripile frante, germeni de raze pribege, prospetime de iarba cosita, reflectata-n roua si-n sipot de izvor, marturii c-ai fost si ca vrei sa ramai.