Se-nseninasera grunjii stafiditi ai statuilor,
Sub ploile netede, oarbe si caste,
Flamande de timp si schimbare.
Izgoniti din trecut, curenti repezi de sare
Lasau copite albastre pe urmele fade.
Sugestia urmei se-adancea tot mai tare,
Golind campul de maci,
Iscodind cumpana arsa.
Si-apoi, macabre stoluri de pene fara corp
Se-ncolaceau pe cristalinul stors, opac si putred,
Psalmodiind vetuste revolutii.
Din vuietul lor gol si-empatic,
Strapuns de fosnete murdare,
Cadelnita monoton glasul schimbarii,
Sortindu-si alte echinoctii si morminte.
In urma coaselor turnate-n cupru,
Pietele se-aratau verzi ca-ntr-o boaba de strugure,
Taindu-si drum spre campie,
Acum mai neteda ca niciodata.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu