Cand bati cu degetul in carapace,
suna sec,
a cochilie parasita,
a copac gaunos, a sambure
dezgropat de ploaie si purtat de vant,
printre ecouri fara casa.
De-asta nu-ndraznesti sa-ti intinzi radacini
dincolo de carapace,
de-asta-ti picura-n somn
cate-o scanteie de potcoava,
peste urmele-adanci ale carutei cu coviltir,
de-asta se-mbacseste matasea rochiilor
tinute in cufere de-arama,
de-asta se-aude cum pleci, fredonand,
printre conuri de brad,
printre aschii de pin,
semanate pe taisul albastru.